Costuri zero cu încălzirea locuinței, în România: soluția găsită de un arhitect pentru 2022
Un tânăr arhitect din Târgu Jiu a găsit o soluție pentru a încălzi casa cu un cost minim sau chiar zero.
Alexandru Hortopan a echipat casa pe care a construit-o pe malul lacului de acumulare de pe râul Jiu cu pompe de căldura, care funcționează pe energie electrică, iar de curând a atașat și un sistem de panouri fotovoltaice.
„Iarna trecută am reușit să am costuri foarte mici cu încălzirea locuinței, de până în 1.000 de lei, în condițiile în care nu aveam panourile solare“, a spus Alexandru Hortopan.
„Am în urmă cu puţin timp contractul de prosumator cu furnizorul de energie electrică. În felul acesta, nu a mai fost nevoie să îmi achiziționez acele baterii de captare a energiei electrice şi energia electrică produsă de aceste panouri intră direct în rețea. Vara produc clar mai mult decât consum, iar la iarnă ceea ce consum se va compensa cu energia electrică produsă în plus. Eu sper să ajung la costuri zero sau chiar să primesc bani pentru energia electrică pe care o produc”, a declarat arhitectul.
La ce sumă s-a ridicat investiția
„Investiția este de aproximativ 1.000 de euro pe Kilowatt. Eu am pus un sistem de 10 KW, care cred că este mai mult decât suficient pentru locuința mea. Am preferat să le pun pe o platformă la sol, deoarece mai trebuie curățate ca să capteze cât mai bine razele soarelui și în cazul în care se aflau pe acoperiș aș fi ajuns mult mai greu la acestea”, a relatat Alexandru Hortopan.
„Spre acest sistem trebuie să ne îndreptăm şi am observat că de când au început să crească preţurile la gaze şi energie electrică, oamenii sunt mult mai atenţi la modul în care îşi construiesc casa şi la gradul de eficienţă termică. Eu mi-am construit casa cu un zid de 40 de centimetri, cu 10 cm izolaţia, cu faţadă ventilată. Prietenii mă sfătuiau atunci să nu arunc banii, iar acum toţi spun cât de bine este să ai o casă eficientă energetic”, a concluzionat acesta.